Everybody lies !

Nu se mișcă deloc cât timp Lena îi pansă degetul, de fapt se rușină într-o oarecare măsură. Își mușcă ușor buza inferioară, murmurând un dulce ”mulțumesc” și o privi cu blândețe pe fată.
- Ăăă.. da, imediat! sări ca ars din loc, fugind către bucătărie căci avea multe pe foc. Cum ajunse în încăpere, pregăti totul rapid, ca în zece minute totul să fie gata pentru cei doi. Cu multă-multă grijă de această dată, aranja în farfuriile lor pastele, iar în două pahare turnă suc de portocale. O strigă imediat la masă pe Lena, aranjând și tacâmurile pe masă, zâmbind în cele din urmă victorios.

Lena nici nu se obosi să se ducă să mai i'a ceva pe ea, no, chiar nu'i păsa, era moartă de foame şi se bucura de minutele în care era în starea de fericire molipsitoare şi drăgălşenie bolnăvicioasă.
Se aşează la masă cu un zâmbet dulce şi superb pe chip , inocent şi cu o privire aşa fermecătoare şi fascinantă şi caldă şi blândă că nici n'ai fi crezut că e a ei. Îşi dă o şuviţă buclată de păr după ureche, ridicându'şi privirea către Jun Yeon.
- Arată....bine, ridică încetisor din umeri şi îşi lărgeşte zâmbetul, fără a'şi lua privirea de la el.
Nu ştia ce mai trebuia să spună şi oarecum, se simţea foarte-foarte-foarte ciudat cu el la masă.

- Să-mi spui dacă-ți place! Ce-i drept.. n-am mai gătit spaghetti bolognese de ceva timp. îi spuse ușor nesigur în timp ce se puse la masă și luă furculița în mână. Încă nu gusta, niciodată nu făcea asta înaintea unei guri de suc, trebuia ceva dulce înainte de masă. Așa era el.
După ce se așeză la masă și după ce bău jumătate din paharul său cu suc de portocale, privirea-i senină și jucăușă se ridică asupra Lenei, așteptându-i nerăbdător răspunsul.

Se simţea privită şi se foieşte pe scaun, luând furculiţa. Aprobă , dând de două ori din cap şi'i zâmbeşte finuţ, apoi gustă din spaghetele făcute de tânăr.
- Mhmhh, sunt foarte bune! îşi ridică privirea catre băiat după ce înghite, trecându'şi limba peste buzele rozalii. Mai i'a o gură şi clipeşte de câteva ori, chiar îi plăceau spaghetele făcute de băiat, ţinând cont de faptul că ea nu gătea.

- Serios? chipul i se lumină, ochii prinseseră o sclipire aparte... de fericire, evident. Părerea Lenei era importantă pentru el, plus de asta era de adus la cunoștință în caz de-ar mai fi preparat ceva asemănător într-un viitor mai apropiat.
Zâmbi larg și vioi, luând imediat câteva guri din acele spaghetti, neavând prea multă stare pe scaun. Tipic lui.. deși avea nouășpe ani, se comporta aidoma copiilor de 10 ani, probabil mai rău în unele cazuri.

- Da, da, serios...începe să se joace cu spaghetele, învârtind furculiţa prin farfurie şi apoi o ridică în aer, chicotind amuzată de propriile gesturi. Clipeşte de câteva ori, zâmbiind în colţul gurii frumos şi dulce, dar desigur, neîndemânatică când era fericită sau se simţea bine, scapă furculiţa cu spaghtele pe jos.
Măreste ochii şi îşi muşcă tare buza, lăsându'se uşor pe vine după ce se dă de pe scaun. Atunci realizează că acel halat nu acoperea mult din trupul ei, în rest picioarele lungi ieşeau în evidenţă.
- Ăăăh, scuze...mormăie în şoaptă, în timp ce întindea mâna după furculiţă.

Jun Yeon nu era acel gen de băiat care să se holbeze la o fată în caz de era pe jumătate îmbrăcată sau mai cine știe cum. Nu îndrăznea, doar își vedea de pastele sale și de sucul său. Însă doar atunci când o auzi pe Lena că-și ceru scuze, abia atunci își ridică ochii din farfuria lui.
- De ce? Ce s-a întâmplat? murmură băiatul, căci avea gura plina de spaghetti și nu apucase să le înghită. O privi chiar atent, lăsând furculița în farfurie și înghiți rapid mâncarea, luând apoi ultimele guri de suc din paharul său.

- Mi'a căzut mâncarea! se ridică victorioasă cu furculiţa în aer şi câteva spaghete pe mâna în care ţinea furculiţa.
Chicoteşte cristalin, foarte dulce şi uşor, apoi îşi duce mâna la gură, încercând să se oprească, căci îi venea să râdă. Îşi lasă privirea în jos, continuând totuşi să chicoteasca aşa, fără să ştie de ce, dar cert era că era amuzată şi că în puţin timp, avea să pufnească în râs/.
Lasă cu grijă furculiţa pe masă şi clatină încet din cap, rugându'se sa înceteze o dată.

Jun Yeon mări ochii la gestul ei, nu credea că va fi un moment în care o va prinde vreodată râzând sau cine știe. Minunele abia începeau.. dacă era nevoit să-i facă baie în fiecare seară ca să aibă parte de veselie Lenei, atunci ar fi fost în stare de așa ceva, cu siguranță!
- Ha, cine-i amețitul acum? surâse ușor băiatul, citindu-se imediat pe chipul său fericirea. În ochii lui mereu puteai citi absolut orice, nu-i puteai găsi secrete.

Şi când îl aude, ridică din umeri, dar în schimb, începe să râdă dulce. Avea un râs de copil, un râs adorabil , delicat şi feminin, pe care'ai fi dorit sa'l asculţi mult'mult timp.
- Ahh, tu....? îi răspunde încă râzând şi se aşează pe jos, era sigură că nu mai avea sa mânânce cu criza asta de râs pe care'o apucase, aşa dintr'o dată. Nici nu ştia ce avea, dar adora sentimentul acela plăcut ce' străbătea întreg corpul.

- De ce eu? Tu ești cea care a scăpat mâncare pe jos și izbucnești dintr-o dată în râs! clătină amuzat din cap când o văzu iar în scurt timp se abținu de la a mai spune ceva. Doar tăcu și o privi parcă fascinat, plăcându-i mult ce vedea și mai ales ce auzea, avea un râs atât de frumos și de plăcut. Asta era partea care nu o văzuse prea des la dânsa.

- Nu ştiu, zic şi eu ! îi răspunde de pe jos, oprindu'se încetşior şi cu grijă din râs. Trage aer adânc în piept, aşezându'şi mâinile pe abdomenul plat, în timp ce privea cu ochii strălucitori tavanul şi pe chip îi apăruse un zâmbet lin, slab, dulce, frumos, perfect de fapt.
- Nu vi şi tu aici, te rog? îl întreabă atunci, fără a se ridica totuşi, îi plăcea să stea întinsă pe jos şi să uite peste tot în jurul ei.

Surâse ușor mai ales când o văzu întinsă pe jos. Clătină amuzat din cap și se dădu jos de pe scaun, așezându-se imediat pe jos lângă fată. O privi pentru câteva clipe, într-un mod atât de blajin, apoi își aruncă ochii către tavan. Era liniște, era chiar plăcută atmosfera.. nu ar fi vrut să fi stricat acel moment cu vreo vorbă aiurită de-a lui, așa că întinse ușor mâna către ea, deși inima lui începu să bată ceva mai rapid decât de obicei.

Îl prinde tare încet şi uşor de mână şi'l strânge uşor, închizând treptat ochii.
- Dacă adormim aici, promite'mi că ai să te trezeşti şi ne vei acoperi....îi şopteşte încet, suav şi pe'un ton catifelat şi blând, apoi se foieşte uşor pe podea, jucându'se cu mâna lui. Adora, de fapt, să se joace cu mâna lui. O strângea, dar nu tare, o ridica în sus, în jos, o lăsa pe abdomenul ei şi'apoii îşi plimba degetele peste închietura lui, îl zgâria lin, fără durere şi apoi doar stătea cu mâna peste mâna lui, în linişte.

- Îți promit... îi răspunse la fel de șoptit, privind-o parcă visător. Surâse la gestul ei, faptul că se juca cu mâna lui; era o altfel de persoană acum, una ce chiar nu o puteai vedea pentru că de obicei nu afișa acea latură gingașă cu oricine, oricând.
Bineînțeles, nu avea să permită ca fata să adoarmă pe jos căci tocmai făcuse baie, chiar dacă era vară și extraordinar de cald în casă tot nu ar fi fost de-acord cu asta. Mai devreme sau mai târziu, era pornit să o ducă chiar în brațele sale în dormitorul ei.

Lena zâmbeşte slab şi frumos, încă stând cu ochii închişi. Părea o păpuşă de porţelan, buzele două petale de trandair, delicate şi gingaşe şi sângerii, genele lungi şi întunecate ce'i înconjurau ochii aceia, albaştrii, limpezi. Iar părul uşor ondulat, ce'i căde pe umeri, pe frunte, pe gât, pe podea în valuri de-un şaten-roşcat stins şi plăcut ochiului era superb. Şi nu un superb exagerat, ci unul ce'l merita pe depin.
Iar fata nu voia să se supere sau măcar să'şi iasă din fire, poate că şi de asta în seara asta era aşa, blândă şi bună şi calmă şi nu rautăcioasă sau vulcanică. Îi plăcea starea asta, îi plăcea să stea întinsă lângă Jun Yeon, îi plăcea gândul că ar putea să adoarmă în acea clipă lângă el şi nu ezita să arate asta, zâmbetul ei explica multe-multe-multe gânduri ce'i treceau în acel moment prin minte.
Începe, la un moment dat, să'şi plimbe delicat vârfurile degetelor pe mâna lui şi începe să fredoneze o melodie de când era copil, pe care i-o cântase profesoara de muzică.