Everybody lies !

Afară ploua încet şi era seară, sau se apropia de ora 20:00 , iar frigul pusese stăpânire peste oraş, peste tot de fapt.

Holurile erau întunecate, lipsite de lumină căci nimeni nu ieşise din dormitoare s-o aprindă. Se auzeau vag paşii lenţi ai unei fete.
Lena urca scările încet, nu se grăbea să ajungă în dormitor. Îi era frig şi era udă, dar măcar lucrurile ei, fotografiile şi aparatul erau într'o stare mai bună decât ea. Părul îi era strâns într'un coc dezordonat, câteva şuviţe îi cădeau pe gâtul lung şi machiajul i se întisese pe obrajii palizi.
Buzele îi erau între'deschise, arcuite într'un zâmbet slab şi rece şi obosit.
Tânără se opreşte la un moment dat, aşezându-se pe o scară. Clipeşte de două trei ori şi începe să'şi muşte buza inferioară, coborându'şi privirea spre bocancii negrii ce îi purta. Îşi afundă chipul în palme, oftând lung. Acum, se întreba de ce avea marele ghinion să aibă camera la ultimul etaj.

Deodată, se auzeau câteva zgomote, un lătrat și un țipăt scurt. Era Jun Yeon împreună cu Charlie, câinele său. De fiecare dată avea ”norocul” să fie el târâit de cățel, decât să arate a stăpân normal ce-și plimba patrupedul pe-afară. La cât de aerian mai era, mai avea puțin și se împiedica și de scări, însă când nici nu realiză, îi alunecase lesa din mână iar cățelul numai bine o luă la fugă.
- Charlie! strigă bietul Jun din capătul scărilor, un ton atât de firav și plăcut, totodată simțindu-se notele de disperare din vocea sa. Nici bine nu inspiră adânc căci urca numai-decât până la ultimul etaj, unde avea și camera.
Câinele era în plină voioșie, iubea să se plimbe prin ploaie, însă cum mai simți pe altcineva pe hol, alergă și mai tare. Dar imediat tânărul își făcu apariția, reușind cu greu să-i prindă lesa prin mâinile sale și să-l potolească cât de cât. Ochii săi mari și negri, atât de profunzi și plini de căldură, se opriră asupra acelei fetei și înghiți rapid în sec.
- Î-îmi pare rău.. sper că nu te-a murdărit! reuși Jun să-și adune cuvintele, încercând să zâmbească cât mai amabil cu putință, deși se simți vinovat pentru ”evadarea” lui Charlie.

Lena tresare puternic, scăpându'şi aparatul şi toate lucrurile pe jos, ce se împrăştie în toate părţile. Se încruntă, ura zgomotele astea, ciudate şi apărute dintr-o dată, iar pe lânngă acest lucru, câinele o speriase la culme. Îl priveşte cu ochii mari şi larg deschişi, străluceau încet şi aparte în acel întuneric profund. Îşi muşcă buza în încercarea parcă zadară de a se calma, dar acest lucru nu' reuşea chiar foarte bine.
Se dă un pas în spate, dorind să-şi adune lucrurile de pe jos fără a vrea să facă cunoştiinţă cu câinele sau cu proprietarul, dar are marele ghinion ca acesta să apară. Tipul, drăguţ şi cam copilăros, îi zâmbea amabil. Lena îşi arcuieşte sprânceana.
- Nu e nimic, mormăie pe un ton rece, lăsându'se pe vine şi începe să'şi strângă fotografiile, aruncându'i o scurtă privire tânărului necunoscut.

Avea speranța ca tânăra să nu-l ucidă măcar din priviri, deși ochii săi ce păreau reci în acel moment parcă-i străbătu sufletul. Totuși, nu-i pieri zâmbetul de pe buze și simți cu mii de valuri reci și calde îi treceau prin trup. El era tare firav ca și contrucție, nu avea puterea de-al stăpâni pe Charlie dar mereu își dorise un golden retriever și n-ar fi renunțat la el pentru asta. Acum, câinele se mai liniștise și avea încrederea de a-l lăsa liber atâta timp cât avea să o ajuta pe fată. Charlie doar se așeză jos, întorcându-se cu burta în sus.
- Dă-mi voie, te rog. o privi Jun cu aceeași căldură și blândețe specifică în ochi, ajutând-o imediat pe tânără să-și adune lucrurile de pe jos. Când observă că sunt fotografii, dintr-o dată ochii săi prinseseră o strălucire aparte, chipul înseninându-se. Sunt minunate... adăugă după o scurtă pauză, căci și el avea pasiunea de a fotografia.

Ştia prea bine că necunoscutul avea să plece alături de câinele său în camera sa şi că n'avea să'l mai vadă vreodată, de asta şi se comporta aşa cu el, rece şi indiferentă, considera că era mai bine aşa, decât să'l cunoască şi să-l dezamăgească sau invers.
Dar totuşi, îl observă atunci când se lăsă pe vie şi începu să o ajute, de asta şi pentru un minut sau două rămase înmărmurită, îl privise atentă, se holbase la el şi îşi muşcase buza de zece mi de ori, adora imaginea ce'o vedea, se simţea perfect şi până în acel moment, nu ştia să definească perfectul.
Deşti tânărul părea copilăros şi tare naiv şi Lena nu avea persoanele de genul acesta la inimă, acest tip totuşi o făcuse să zâmbească în sinea ei, nu prea era genul care'şi arăta sentimentele.
- Mulţumesc, cred...mormăie încet şi i'a repede fotografiile din mâna lui, auzindu'l că'i spusese că fotografiile erau minunate. În mare parte erau cu ea sau cu alte persoane sau cu împrejurimi, dar nu prea dorea ca el să le vadă.
Îşi ridică privirea sticloasă, profundă, fascinanta către a lui şi'şi strâmbă slab buzele, dorind să plece căci mai avea ceva de mers.

Nu dorea să o supere cu atitudinea sa, însă dorea să se revanșeze cu ceva pentru întâmplarea nu prea plăcută de adineauri dar nici nu vroia să fie acel gen de lipitoare care să insiste să scoată un ”mulțumesc” de la cineva. Se opri imediat din ceea ce făcea, mai ales când observă gestul tinerei când strânsese mai repede fotografiile.
- N-am vrut să te supăr cu nimic... începu Jun pe un ton inocent, neobișnuiți ochii săi mari și negri oprindu-se asupra ei. Să știi că și eu sunt pasionat de așa ceva și sincer, după mine îmi sunt minunate fotografiile tale! continuă brunetul, citindu-se sinceritatea din privirea sa. Niciodată nu oferea complimente doar pentru a fi drăguț, mereu își exprima punctul de vedere și nu ținea cont de consecințe.
Jun se așeză pe-urmă turcește pe podea, întinzând brațul firav către lesa cățelului, care acesta încă se mai alintă, stând cu burta în sus.

Îl ascultă cu atenţie şi se opreşte, privindu'l peste umăr, uşor uimită de vorbele spuse de acesta. Păreau sincere şi totuşi, nu ştia ce să creadă.
- Mă bucur, atunci...şopteşte pe'un ton oarecum plăcut, suav şi calm, deşi încă dorea să'l lovească şi nu ştia prea bine motivul.
Se întoarce catre acesta, coborându'şi lent privirea asupra lui şi îşi drege uşor glasul, muşcându'şi încet buza inferioară.
- Ai vrea...ăh, să-mi arăţi fotografiile tale? îl întreabă atunci, gândindu'se că ar fi trebuit să zâmbească sau să facă o faţă dulce sau ceva de genul, clişeic.

Cum acum era întins pe jos după lesa cățelului, părea atât de copilăros încât cu siguranță ți-ar fi stârnit râsul mai ales la poziția ciudată pe care o avea. Prise numai-decât lesa lui Charlie în mână și se ridică imediat de jos, privind-o tare senin pe fată când o auzi.
- Da, sigur. Dar trebuie să mergem în camera mea... asta dacă nu te deranjează! adăugă ultimele cuvinte cu o ușoară nesiguranță, clipind de câteva ori. Cel puțin expresia feței pe care o avea era așa plină de nevinovăție, iar zâmbetul care-l afișă era unul vesel și blând.
Cățelul se ridică la rându-i, stând acum la picioarele stăpânului său și parcă și el o privea pe fată vioi și plin de viață.

Îi venea să râdă de el. Dar nu face asta, ci zâmbeşte subtil, amuzată de poziţia tânărului de pe jos. Îl urmăreşte cu privirea până când se ridică, apoi se uită imediat în altă parte, încruntându'se încet.
- Nu mă deranjează, murmură încet şi îşi pune geanta pe umăr, privindu'l cu coada ochiului, de parcă imaginea lui o deranja. Ba invers, o fascina. O făcea să zâmbească şi nu putea să se mai abţină, iar asta o enerva. Îşi trece limba peste buze şi apoi începe să le muşte, uitându'se spre scări.
- Mergem sau ce? întreabă, dorind să pună piciorul pe treaptă.

Își umflă obrajii, adoptând o fire atât de naivă și o privi cu ochii mari pe fată. Aprobă scurt din cap la întrebarea ei, ținând cu multă atenție lesa cățelului.
- Ow, nu am făcut cunoștință.. vina mea. începu Jun în timp ce urca scările în urma tinerei. Sunt Jun Yeon, îmi pare bine! adăugă imediat băiatul, pe un ton vesel și plin de viață. Nu înceta niciodată să fie vesel, căci zâmbetele mai ales erau pentru dânsul ceva special, acel special ce însuflețea pe oricine.
În momentul de față, și-o imagina pe fată zâmbind și țopăind ca și dânsul, cum se manifesta în mare parte când era foarte bine-dispus. Desigur, avea oarecum îndoieli în sensul că avea ceva de muncă în a o convinge pe tânăra fată să zâmbească destul de des.

- Lena Pendulumm, nu prea ştiu dacă'mi pare bine, dar fie ! se prezintă la rândul ei şi urcă scările cu grijă. Avea un mers lin, elegant, aveai impresia că nu atingea suprafaţa rece şi prăfuită a scărilor atunci când păşea. Îl priveşte peste umăr şi clatină delicat şi tare uşor din cap, apoi continuă să urce fără a mai zice ceva, nici nu ştia ce'ar trebuit să spună.
- Şi...unde stai, mai exact? îl întreabă în timp ce'şi dădea drumul la părul ce'i cade pe spate în bucle frumoase, jucăuşe şi'şi ciufuleşte uşurel părul, uitându'se drept înainte, nu la tânăr.

Jun îi făcu semne între timp cățelului său să fie cuminte, să meargă la pas alături de el, fără să mai facă vreo trăsnaie. Desigur, de această data, Charlie avea să-l asculte, era acum mai liniștit. Își umflă obrăjorii când o auzi, dar tot avea acea privirea senină.
- Păăi.. ultimul etaj, din păcate. îi răspunse pe tonul său vioi, urcând cu mare atenție scările pentru a nu se împiedica. Când o urmări cu privirea pe Lena, pentru scurt timp i se păru a fi ceva tare special, iar la acest gând se îmbujoră delicat, fără să aibă vreo intenție anume, pe moment.

- Nu mai spune, ultimul etaj? măreşte uşor ochii, dar nu se opreste. Mai aveau un etaj şi ajungeau. Dacă stătea lângă ea? Vai, îl avea ca vecin pe...pe...pe copilul ăsta şi câinele lui, deşi drăguţ, mega-super-extra-enervant? Oh, nu, nu, nu. Sau...şi mai rau, dacă aveau să stea împreună? De ce era ea chinuită în halul ăsta? În caz că avea să locuiască cu el, avea să fie sută la sută sigură că Dumnezeu e egosit şi că a uitat-o de mult.
Ajunge în câteva minute la ultimul etaj, se opreşte şi'şi strâmbă uşor nasul, strănutând foarte drăgălaşă şi gingaşă, un strănut ce semăna cu cel al copiilor mici. Scoate cheia din buzunar, oprindu'se la întâmplare în faţa uşii ei.

- Da, da! îi răspunse Jun din urma fetei, ajungând în cele din urmă la etajul respectiv. Era curios la rândul său dacă cei doi aveau să fie vecini, deși gândul că ar putea fi colegi de cameră îi surâse, căci avea să o cunoască mai bine pe Lena, cel puțin așa credea în acel moment. Surâse foarte discret când o auzi strănutând, căci părea atât de drăgălașă în acel moment, dar prefera să nu mai zică nimic, cel puțin atunci.
Când fata se opri în dreptul ușii și el își scoase cheia, mări ochii cât putu de mult, chiar dacă deja îi avea neobișnuiți de mari, iar deodată pe chipul său apăru un zâmbet larg și dulce, de mai toată frumusețea.
- Aici, aici locuiesc! îi spuse băiatul tare vesel și drăgălaș, cățelul lătrând de doă ori, dând energic din coadă.

- Faci ce?! Cum să locuieşti aici? Aici stau eu, nu...nuu...tu nu...hah...
Pierdu şirul cuvintelor, nu mai ştia ce să zică, dar se uită la el de parcă cineva îi dăduse o palmă peste faţă. Închise ochii şi apoi inspira adânc, doar ca să nu'i dea două peste cap, încerca să se calmeze.
- Atunci sper că ştii să găteşti, sper că ştii să faci curat - eu nu fac - şi sper că nu sforăi noaptea, îi spuse în acel moment şi îşi dădu ochii peste cap. Încerca din răsputeri să'şi calmeze impulsurile de a ţipa la el şi de ai zice sa plece imediat de acolo. Îl priveşte în ochii, albastrul adânc şi cald şi profund a ochilor ei prinzând o sclipire fermecătoare, aştepota ca el să deschidă uşa o dată.

Tresări ușor când începu Lena să vorbească, mai-mai să scape cheile din mână dar le prinse imediat și le băgă în broască. Roti cheia de două ori, apoi deschise larg ușa, bineînțeles Charlie intrând cu viteză.
- Da da, știu să gătesc.. da da, știu de aia. Și poftim? Eu nu sforăi! îi înșiră Jun răspunsurile, în timp ce ea le enumeră, însă la ultima parte parcă se simți jignit de-adevăratelea. El dormea asemenea unui bebeluș, cum ar putea să-i fi spus ea așa ceva? Își îndreptă imediat pașii, după ce fata intră în apartament, spre bucătărie unde deschise larg ușa dulapului și își luă un pachet de biscuiți cu ciocolată. Mereu trebuia să ronțăie câteva ceva dulce, era ceva imposibil la Jun Yeon.

- Atunci pregăteşte'mi şi mie nişte haine în timp ce eu îmi pregătesc baia şi găteşte în timp ce eu fac baie! Şi apropo, te omor dacă intri în baie !
Îi ordonă Lena pe un ton calm, în timp ce se descălţa, îşi dădea jacheta jos şi o arunca pe canapea prin sufragerie. Nu era ordonată, deloc, chiar deloc. Se duce în fugă la ea în dormitor, deschizând uşa şi'şi pune geanta pe pat, apoi se întoarce la fel de repede în bucătărie.
Îşi ciufuleşte părul, trecând pe lângă Jun Yeon, „fură” un biscuite de la el din mână, muşcându'l uşor. Doar gândul la baia ei perfectă o făcea să ţopăie.

Jun Yeon se bosumflă mai mult că tânăra-i furase acel biscuite decât ceea ce-i ”ordonase”, dar oftă scurt și lua un alt biscuite în gură în timp ce lăsă pachetul pe masa de la bucătărie.
- Stai liniștită, respect intimitatea.. nu sunt un bădăran! îi răspunse tânărul calm și liniștit, ca deobicei, în timp ce păși lent spre dormitorul ei și îi luă niște pijamale la întâmplare din șifonier, împreună cu un prosop moale și curat. I le așeză apoi pe canapeaua din sufragerie în timp ce își suflecă mânecile de la bluză și se gândi cam ce-ar trebui să gătească pentru ei, în acea seară.

- Şi dacă sună cineva, nu răspunzi. Şi dacă dai foc la bucătărie, te rog...lasa'mă în baie! îi striga în timp ce începea să fugă plină de voieşie spre baie. Era cu totul altă persoană. Zâmbea, dansa, alerga, făcea piruete, aranja lucruri în drumul ei spre baie şi din când în cqnd, o mai auzeai şi fredonând. Şi sincer, avea un glas dumenezesc şi parcă'ţi venea să o asculţi tot timpul, la nesfârşit.
Intră până la urmă în baie şi începe să o pregătească, dă drumul la apă, pune foarte mult spumant care mirosea a trandafir, a vanalie, a miere, a lapte, un amestec de arome foarte plăcute, ce deja începeau să inunde toată casa, căci lăsase uşa deschisă.

- Oi fi eu neîndemânatic, dar foc la bucătărie nu dau! strigă la rându-i, în timp ce în bucătărie pregăti toate ustensilele de care avea nevoie pentru a prepara spaghetti blogneze. De mic învățase să-și facă singur de mâncare, mai ales cum părinții lui erau plecați mai tot timpul pe la servici.
Deja pregătise pe aragaz o oala în care începu să fiarbă apa pentru paste, pe masă deja erau întinse multe ingrediente, numai că acum mai căuta fel și fel de lucruri prin dulăpioare.

Intră în apă, lăsând uşa între'deschisă neintenţionat. Un zâmbet larg, superb şi dulce îi luminează chipul, iar ochii de'un albastru profund, superb, blând şi cald în acel moment, prind o strălucire aparte.
Tânăra începe să cânte în şoaptă o melodie, pe'un ton catifelat, un ton melodios şi superb, pe care l'ai fi ascultat n ore, N ani, N secole. Surâde uşor, începând să se joace cu spuma şi cântând ceva mai tare, nedându'şi seama că Jun Yeon o putea auzi sau ceva asemenătăor. Când îşi făcea baie se simţea perfect, toate probelemele dispăreau şi totul pentru ea era bine. Şi se calma în adevarătul sens al cuvântului şi cel mai ales, se comporta drăguţă cu toţi, ceea ce dacă stai să te gândeşti era puţin ciudat din partea mici bestii.

Cât timp Jun Yeon avea să pregătească totul pentru pastele sale, o auzi pe Lena cântând. Era un pic ciudat, pentru că până acum nu părea atât de veselă, căci îi dădu senzația că nu era așa de încântată de șederea lui în apartament, dar nu avea ce face! Surâse ușor la acel gând, dar într-un mod bun, apoi începu să îngâne la rândul său împreună cu Lena, dar numai pentru dânsul. Iar la cât de neatent era și visător, când avea să taie legumele cubulețe, din greșeală își tăia degetul. Se auzi un scurt ”Aaa!”, unul chiar drăgălaș ce te făcea chiar să pufnești în râs. Își flutură mâna de câteva ori, apoi își băgă degetul în gură din cauza sângelui, în timp ce căuta ca zăpăcitul un pansament prin casă.
- Oare unde l-am pus..? se întrebă Jun Yeon mai ales când trecu prin sufragerie, așa că Lena îl putea observa cu ușurință, mai ales dacă ușa era între-deschisă. Oricum tânărul nu observase asta, căci era prea ocupat în căutarea bandajului în acea clipă.

Lena îl aude pe Jun Yeon şi se opreşte din cântat dintr'o dată, rămânând cu buzele între'deschise, un picior subţire pe afară din apă şi capul lăsat într'o parte. O poziţie ciudată, oricum.
- Ce'ai păăăăţiiiiiiit, tontule? strigă din baie , ieşind cu părul ud din cadă şi trupul încă plin de spumă. Îşi i'a repede un halat şi iese şi din baie, îndreptându'se cu picioarele goale şi ude către brunet.
Îşi dă seama că se tăiase şi ridică uşor din sprâncene, muşcându'şi buza inferioară. O amuza la nebunie, mai ales că încă nu'şi terminase baia şi încă era în stadiul bun, fericit, plin de voieşie şi toate acele „lucruri de oameni slabi” , aşa cum numea ea bunătatea sau sentimentele drăguţe. Dă să văd , îi zice în acel moment pe'un ton blând, dar nu cel mai blând din lume, ci cald şi plăcut, privindu'l cu ochii albaştri strălucind fermecător în lumina camerei în care se aflau.

- Nimiiic! strigă la rândul său în timp ce flutură cealaltă mână, semn că totul era bine. În scurt timp dădu și peste pansamentul după care tot răscolise întreg sertarele dulapurilor din sufragerie.
Când se întoarse pe călcâie, încă avea degetul în gură și privirea ușor încruntată dar imediat îl scose și îl flutură în aer, căci îl ustură. Păcat de el, căci Lena îl văzu în acea stare iar privirea nu-i mai era încruntată, ci acea privire de copilaș de parcă cerea ajutor, dar nu vroia asta.
- Sunt bine, sunt bine.. murmură Jun Yeon, nu vroia să-i arate, era doar o tăietură plus că o deranjase din baia ce-i dădu o stare atât de bună iar el stricase totul. Ofta lung, umflându-și obrajii dar cu multă reținere întinse mâna către ea, căci nu dorea să o enerveze, măcar să fi făcut ce dorea ea în acel moment.

- Parcă nu erai neîndemânatic ! începe să râdă cu poftă şi dulce şi într'un mod absolut adorabil şatena, luându'i degetul cu grijă. Îl pupă uşor , 'ca să'i treacă' , şi ea pansamentul din mâna băiatului , iar după care îngrijeşte atentă degetul băiatului şi'i zâmbeşte dulce, blând, cu o oarecare căldură părintească ciudată.
- Măcar mi'ai făcut de mâncare? îl întreabă în timp ce facea o funtiţă foarte drăguţă şi surâde amuzată, ridicându'şi privirea către el. Încă nu se supărase. Înainte de baie şi după baie era cel mai fericit om de pe pământ, chiar dacă urlai la ea sau ceva de genul.