What if I told you....

- Întoarce'te , întoarce'te !
Lena alerga ca nebuna după metroul ce plecase. Întârziase şi acum avea să mai aştepte încă o oră sau două după metrou. Ora arătă 21:30 şi tânăra era obosită, stătuse toată ziua închisă în atelier, îi închisese telefonul în nas lui Jun Yeon , apoi nu mai răspunsese deloc la telefon, dar deloc.
Şi acum, avea un ghinion imens. Afară era un frig de'ţi îngheţa sângele în vine, nu ploua, dar în schimb o ceaţă urâtă pusese stăpânire peste oraş, încât ea de-abea dacă mai văzuse ceva până când ajunsese în staţia de metrou, ce era slab luminată şi pustie la propiu. Şi o speriau chestiile de genul, ura să fie singură într'un loc mult prea liniştit, fără nimeni în jurul ei, îi era frică de lucrurile astea exact aşa cum îi era de întuneric. Da, mici bestii îi era teamă de întuneric.
Se aşează pe o bancă şi începe să înjure, era tare creativă când venea vorba de înjurături, apoi loveşte cu pumnul în metalul rece şi îşi muşcă aşa tare buza încât îi dă sângele, dar nu'i pasă, simte lichidul alunecându'i lent pe bărbie şi totuşi îl lasa.

De câteva ori Lena îi închisese telefonul, deși vroia de-atâtea ori să-și ceară scuze pentru boacănele pe care le făcea, bineînțeles, fără conștiință. Renunță după două-trei încercări și își luă inima în dinți. Avea să o caute prin întreg orașul dacă era cazul numai ca să știe că îl iertase, căci nu-i plăcea deloc sentimentul pe care-l avea înăuntrul său: unul de vină, ceva ce nu putea egala cu un alt sentiment.
Plecă numai-decât din apartamentul său, îmbrăcându-se destul de bine căci era destul de rece afară iar dânsul, deși iubea vremea rece, era tare friguros. Un mic ciudățel. Pașii calmi dar vioi îi erau îndreptați pentru prima dată spre centrul orașului, cam asta îi trecu prin minte cam unde ar fi trebuit să o găsească pe Lena, deși.. nu era așa. O căută minute bune, poate chiar ore în șir, fiind din ce în ce mai bosumflat. Mâinile îi erau atât de reci, dar pentru el nu mai conta frigul în clipa respectivă, ci să o găsească cât mai repede pe Lena.
După un timp în care medită mult, mări ochii ca și cum s-ar fi trezit din visare și un zâmbet mic i se învălui pe chip. Fără doar și poate, o lua la fugă spre stația de metrou, unde sigur avea să dea peste dânsa. Și chiar așa și era! Stătu în loc câteva secunde bune și o privea, o privea la fel ca prima dată, deși de data asta era un pic mai trist să o vadă așa, știind că el este cauză pentru care Lena se afla în stare asta, sau cel puțin așa credea. Înaintă cu multă grijă în spatele ei în timp ce-și dădu jos de la gât un fular roșu, atât de moale și care ținea prea bine de cald, înfășurându-l cu multă grijă la gâtul fetei.
- Știu că ți-am făcut zile fripte, dar asta nu înseamnă că nu-ți pot fi alături și să încerc să mă revanșez, să-ți arăt că-mi pare rău.. îi șopti atât de plăcut Jun, privind-o blând cu coada ochiului.

Continua să aştepte în tăcere, îngheţând de frig în locul ăla pustiu şi oribil. Trebuia să'l fi ascultat pe Jun Yeon care zisese de când plecase : „Să'ţi iei mănuşi, sa'ţi iei căciulă, să'ţi iei fular! Şi, Lena-Lena-Lena, stai! De ce porţi o geacă de piele pe frigul ăsta?”
Îi venea să zică era mai rău ca maică'sa, dar tocmai asta era problema, că ea nu avsuese aşa ceva. Sau avusese, dar dânsa nu ştiuse că copilul ei răcea în fiecare iarnă urât de tot şi nu ştia că Lena ieşea iarna în triccou, deşi îngheţa.
Simte, deodată, un fular pufos şi cald şi plăcut, ce parcă'i mângâia pielea lent, uşor şi delicat şi în acel moment, tresare încet. Aude un glas cunoscut şi se întoarce catre vorbitor, cu sprânceana arucită şi bărbia roşie, din cauza sângelui ce nu'l ştersese. Zâmbeşte discret, un zâmbet aşa frumos şi firav şi dulce încât te topeai pe loc când îl vedeai, dar totuşi, zâmbetul nu dură mult şi totuşi fu acolo şi ştia că Jun Yeon îl văzuse.
- De ce să'ţi pară rău, că eşti prost? Şi ce cauţi aici, oricum...? îl întreabă, trecându'şi limba peste buzele sângerii.

Pentru o clipă când îi admiră chipul, fu vrăjit de zâmbetul pe care Lena îl afișă. Dorea ca acea clipă să fie eternă, dar îi observă și bărbia roșie.. obiceiul său de a-și mușca buza, dădu ”roade”. Doar clătină ușor din cap, iar când îi auzi cuvintele, se bosumflă ușor.
- N-ai decât să mă jignești cât vrei, asta nu mă determină să mă îndepărtez de tine. Ci dimpotrivă, merită să stau alături.. o privi Jun cu acea blândețe specifică lui, chiar dacă în acel moment pe chipul lui nu înflori obișnuitul zâmbetul dulce, dar indiferent ce avea să se întâmple, știe că toate asta aveau să merite într-un târziu.

- Păi am dreptate, eşti prost rău ! Tu vi pe frigul ăsta aici? Nu puteai sta acasă? Poate te'aş fi sunat şi ţi'aş fi zis că eram ocupată când tu ai sunat ca disperatul...Dacă vei răci, eu ce mă fac cu tine? Şi'aşa eu o să răcesc în două zile, maxim! Dar tu? Crezi că am răbdare sa stau cu pachetul de şerveţele lângă tine şi cu ceaiul cald? S-o crezi tu, tontule! Şi nu mai sta în picioare, că mă enerveeezi...vorbise mult, vorbise repede, vorbsie pe un ton oarecum plăcut auzlui şi în acelaşi timp, uşor rece.
Dar nu la fel de rece ca în alte dăţi, când încercase din răsputeri sa'l dea la o parte şi el rămăsese, hotărât să o facă să zâmbească sau să facă alte 'tâmpenii' de-ale lui, care şi ei îi plăceau, dar nu arăta asta. Totuşi, pronunţase ultimul cuvânt pe un ton copilăros, adorabil şi nu'i venea să creadă aşa ceva.
Se strâmbă uşor, mutându'şi privirea în sus, în timp începea să'şi muşte buze, deşi o durea.

- Și ce-ar fi trebuit să fac? Să nu-mi fi păsat de tine? Nu sunt așa insensibil cum probabil ai vrea să fiu... poate în cazul în care mă face să mă intereseze de tine, atunci mă face să fiu tont. Dar așa? De unde știi tu în cât timp răcesc? Nu știi, pentru că nici nu m-ai văzut așa! rosti Jun pe același ton drăgălaș de adineauri și se așeză atunci pe bancă lângă Lena, trăgându-și fermoarul gecii cât putu de sus, astfel încât să-i acopere gâtul gol.
Nu-l prea interesa de sănătatea lui atât timp cât ceilalți la care ținea mult, erau bine din orice punct de vedere.

- Dar o să te văd şi nu vreau ! Nu vreau să fi insensibil, ton...Jun Yeon - se corectează, dându'şi ochii peste cap şi'şi întoarce privirea albăstruie către el - . Eşti bine aşa cum eşti , dar eşti prost că'ţi pasă prea mult de ceilalţi...se dă atunci mai aproape de el, se bagă în sufletului lui doar fiindcă îi era frig şi îşi ascunde nasul roşu în fularul pe care i'l pusese băiatul la gât.
Inspiră adânc şi'şi adânceşte mâinile în buzunarele jachetei de piele, clipind de două-trei ori, apoi îşi ridica privirea către el, încă stând cu capul băgat în pieptul lui, aşa ca un copil mic.

Jun Yeon fu de-a dreptul surprins de gestul ei. Când se apropia de dânsul, credea că avea să-l pocnească iar din acest motiv strânse puternic din ochi; însă nu a fost așa, de data aceasta Lena era mai liniștită. Oftă scurt, dar o privi cu blândețe și își duse ușor brațul firav după umerii ei, pentru a o cuprinde mai bine în brațele lui.
- Prefer să fiu acel gen de persoană care face bine tuturor chiar dacă greșesc în unele momente, decât să fiu un egoist și să-mi fie bine numai mie.. îi spuse atunci tânărul, ridicându-și privirea blajină spre cer.

- Mai bine egoist, decât să fi rănit de ceilalţi. Tu nu ştii cum e să fi bun şi să fi dezamăgit sau să nu primeşti bunatate înapoi. De fapt, cred că ai aflat de la mine...surâde în acel moment finuţ, delicat, frumos, frigul o făcea să fie mai bună şi poate faptul că se încalzea lângă el îi mai încalzea şi inima.
Continuă să se uite la el, fără a'i da braţul la o parte, aşa cum făcea în alte zile când deşi avea chef să fie iubită şi îngrijită, îl respingea.

- Nu chiar. Am cunoscut sentimentul ăsta de multe ori și de la persoane diferite, sunt obișnuit.. dar nu vreau să primesc ceva în schimb doar pentru că-mi place să dăruiesc tot ce am mai bun față de cineva la care țin. Când iubești, dăruiești fără să aștepți ceva în schimb.. glăsui tânărul pe un ton atât de plăcut, încât te făcea să-l asculți din nou și din nou și din nou. Și chiar așa și era, nu dorea ceva în schimb.. de fapt, tot ce dorea în schimb erau zâmbete. Aceste minunate zâmbete îl făceau să se simtă din cale-afară de bine, deși la Lena observă mai greu, și chiar și atunci, în momentele rare când zâmbea, el era cel mai fericit om de pe planetă chiar.

- Ahh, dragul meu Jun Yeon ! îl îmbraţişează atunci brusc, nici măcar ea nu ştia de ce reacţiona aşa. Îşi afundă chipul în gurmazul gâtului lui şi un zâmbet îi luminează chipul, dar tânărul nu'l prea putea vedea.
Lena respira încet şi parcă, se simţea bine acolo, lângă el, fiindu'i cald şi ştiind că el era acolo. Şi deşi tocmai el o enervase la culme, şi deşi'l lovise de sute de ori şi'l înjurase de altele zece, ea simţea nevoia ca în acel moment să'l îmbrăţişeze strâns.

Nu se aștepta deloc la acea reacție din partea ei, chiar fu surprins de-a binelea. De regulă, se aștepta la câteva reproșuri, de regulă ”tontule” sau ”prostule”. Mări ochii cât putu el de mult deși îi avea deja prea mari și o privi senin acum, arcuind ușor colțurile buzelor într-un zâmbet plin de căldură.
Deși avea acele mici îndoieli că se va trezi cu o palmă după cap, lăsă acele gânduri deoparte și o îmbrățisă cu mult drag, mângâind-o delicat pe spate. Pentru dânsul, acel moment era chiar memorabil, nici că se aștepta de la așa ceva din partea Lenei.

- Să nu te gândeşti că asta se va întâmpla prea des, bine? Căci n'o să se întâmple, îi şopteşte pe'un ton răguşit, dar foarte drăguţ şi dulce, poate adorabil şi catifelat, în timp ce se aşeza mai bine în braţele lui şi nici nu părea că avea de gând să se îndepărteze sau să'l lovească. Nu, de fapt în acel moment nu'i trecea ceva prea important prin minte ca să fie menţionat sau să piardă timpul gândindu'se profund şi intens la acel lucru.
Ea, în aceste minute rare şi memorabile pe care şi le petrecea în compania scumpului de Jun Yeon, prefera să se lasă condusă de impulsuri.

- Bine... aprobă mai mult șoptind, dar gingaș, strângând-o cu multă căldură la pieptul lui. Și-ar fi dorit ca acea clipă să fie veșnică, ca în fiecare zi să existe astfel de manifestări între cei doi, dar nu avea cum. Nu mai avea acel ”acid” care ținea în suspans totul, și cu toate acestea.. lui îi plăcea.
- Vrei să mai stăm? Sau mergem la o ciocolată caldă? adăugă Jun Yeon după câteva clipe de liniște profundă, coborându-și privirea blajină spre Lena.

- Hai la o ciocolată caldă, deşi voiam să ajung acasă ! Dar haide , îl prinde de mână şi se ridică de pe bancă, afundându'şi nasul şi buzele în fularul roşu, în timp ce îl urmărea cu privirea pe tânăr.
Un sentiment ciudat, dar plăcut, un sentiment fierbinte şi dulce îi inundă tot trupul în clipa în care ea tot îl ţinea de mână pe Jun Yeon şi nu'i dădea drumul.
Lena clipeşte de câteva ori şi'şi lasă capul într'o parte, ciufulindu'şi buclele jucăuşe.

- Ow.. dacă vrei să mergem acasă, mergem! Doar spune-mi! mări ochii Jun Yeon când o auzi apoi clipi de câteva ori. Indiferent dacă era la o cofetărie sau acasă, se simțea foarte bine dacă era alături numai de Lena. Era un sentiment ciudat și pentru el, faptul că o ținea de mână, dar nu-l deranja deloc. Dimpotrivă! Valuri calde îi treceau prin corp asemeni curenților, îmbujorându-se delicat, chiar dacă abia se observa căci nasul și obrajii îi erau roșii precum tomatele, arătând de-a dreptul adorabil mai ales că avea chipul acela de copilaș.
O luă încet la pas, alături de Lena, ce sincer vorbind.. chiar ajunsese la suflet. Chiar dacă el se atașa rapid de oameni, de data aceasta era mai deosebit. Cel puțin el așa simțea.. avea să aștepte o perioadă să vadă dacă într-adevăr era special sau nu.

- Ba nu, hai la o cafenea ! Sau la o cofetărie...Nu, nu la o cofeătrie. E posibil să mă îngraş...mai bine mergem la o cafenea, da, da!
Lena clatină din cap şi îşi dă ochii peste cap , continuând să'l ţină strâns de mână pe băiat, deşi nu'şi dădea seama de ce nu'i dădea drumul. Priveşte ambele mâini cu coada ochiului şi surâde uşurel, începând din nou să'şi muşte buza şi parcă-parcă prinde o nuanţă trandafirie în obrajii palizi.
Dar nici nu mai zice nimic. În timp ce mergeau, nici nu avea idee dacă trebuia să zică ceva sau ce'ar trebui să spună mai exact, doar ca să nu pară idioată sau să'l dezamăgească sau orice lucru de genul ăsta şi totuşi, ea deja prindea aripi.

- Atunci hai la o cafenea! îi răspunse în cele din urmă, aprobând ușor din cap și o luă încet, dar vioi la pas. Nu de alta, dar nu vroia ca Lena să înghețe căci el nu avea treabă cu frigul mai deloc. Îl iubea, mai ales ninsoarea, zăpada.. de abia aștepta Sărbătorile de iarnă, pe lângă faptul că avea să și le petreacă alături de Lena în preajma bradului, alături de o ciocolată caldă, eventual un ceai... deja visa la prea multe, dar îi plăceau astfel de vise, îi dădeau o evlavie mai deosebită.
Deși liniștea se asternu iarăși peste ei, Jun Yeon își umflă ușor obrajii și își aruncă o scurtă privire spre cer, apoi expiră încet privind-o pe Lena.
- Ow.. sper că zilele trecute nu te-a deranjat Charlie. spuse deodată băiatul, cu o oarecare reținere, căci în zilele când era vorba de ”baie pentru cățel” era dezastru, și cum în urmă cu două zile de petrecuse așa ceva...

Grăbeşte uşor pasul şi îl priveşte din când în când pe tânăr. Parcă nu mai îi era aşa de frig alături de el şi Doamne, ce gânduri îi treceau prin minte când vedea luminiţele din oraş prin jurul lui. Îl vedea de Crăciun, lângă ea, îl mai vedea şi pe nebunul de Charlie şi se vedea pe ea zâmbiind larg şi apoi multe chestii care urmează după cadouri, la mulţi anuri şi masa şi lucruri de genul, chestii care de fapt se întâmplau într'un dormitor.
Îl aude şi tresare brusc, întorcându'şi privirea albăstruie către acesta.
- Uhm, nu m'a deranjat foarte-foarte mult, ridică uşor din umeri, aducându'şi aminte de când spălaseră câinile împreună. Ok, ok, nu era chiar aşa. Ea râdea de Jun Yeon şi de Charlie, rezemată de perete şi tânărul încerca să'l spele pe căţel.

Când o auzi, își țugui ușor buzele și surâse discret.
- E bine, e bine... îngână mai mult vesel Jun Yeon de răspunsul ei, înaintând ceva mai repejor decât adineauri, calm, agale. În scurt timp aveau să ajungă în centrul orașului și chiar de era o oră târzie, tot se mai circula. La câțiva metri de ei, se află o cafenea, iar după cum dorea Lena, Jun Yeon păși vesel către aceasta fără să-i dea drumul fetei de la mână.
Cum ajunse înăuntru, simți cum căldura îl izbi chiar în față iar la acel impact, băiatul strânse ușor din ochi, totodată strâmbându-se asemeni unuia de cinci anișori. Surâse ușor, privind-o acum discret cu coada ochiului pe Lena lăsând-o să decidă în cele din urmă unde aveau să-și servească cei doi cafeaua.

Lena surâde când intră în cafenea, inspirând cu putere aerul acela cald, dar tot nu'i dă drumul de la mână lui Jun Yeon, de parcă îi era frică că avea să'l piardă, dar ştia prea bine că asta nu avea să se întâmple vreodată.
- Haiideee....să mergem acolo ! arată discret spre o masa liberă, de lângă fereastră, ce dădea direct spre centru, unde erau multe luminiţe aprinse şi lucruri de genul, de'a dreptul fascinante pentru fată.

- După tine! îi făcu scurt semn băiatul, la rândul său nedându-i drumul de la mână căci îi plăcea tare mult acea clipă deși în sinea lui era ușor confuz de ce astfel de clipe erau rare, dar sincer vorbind, toate momentele alături de Lena era superbe, de fapt nu avea vreun cuvânt potrivit pentru a descrie căci ”superb” era puțin spus.
După de fata se așeză la masă, Jun luă loc în fața ei și privi lung către toate acele luminițe, uitând complet că mai trebuia să se mai și descheie la geacă.

Îşi dă cu grijă fularul de la Jun Yeon jos şi'l pune pe genunchi, după ce se aşează în faţa acestuia. Îşi dă jos şi jacheta din piele, purta doar un tricou pe care scria ceva de dragoste, de inimă, lucruri romantice în mai puţine cuvinte.
- Nu'ţi dai jos geaca? îl întreabă pe un glas plăcut când îl vede, dar privirea îi e furată de luminiţele jucăuşă de după fereastră, aşa că nu mai zice nimic, doar priveşte spectacolul acela destinat oricui.

Cum fusese prins de acel joc de luminițe, tresări ușor, parcă din visare când auzi întrebarea fetei așa că aprobă imediat din cap. Se descheia rapid la geacă, dând-o jos cu grijă apoi o așeză pe spătarul scaunului. Avea o bluziță tare amuzantă, cu Mickey Mouse și Donald Duck, era ceva ce întâlneai zilnic la el. Era alb și culorile specifice personajelor. Niciodată nu întâlneai hainele lui Jun Yeon a fi negre, nu-l caracteriza această non-culoare.
- Buun.. ce vrei să-ți comanzi? întrebă deodată Jujun, aproape șoptit încât să nu distrugă atât de mult acel moment în care te puteai lăsa vrăjit de acel spectacol de-afară.

- Cafea...cafea cu lapte....şi pe...dar se opreşte deodată, clătinând din cap şi'şi întoarce privriea către băiat. Doar cafea cu lapte! îi răspunde mai hotărâtă şi'i zâmbeşte blând, dulce şi'şi trece o mână prin păr, coborându'şi privrea amuzată spre bluza lui. O considera drăguţă, nu avea aşa ceva în dulap şi nici nu credea că o să aibă, deşi îi plăceau chestiile de genul.
- Tu ce vrei? îl întrebă la rându'i şi'şi lăsă capul într'o parte, clipind de câteva ori, jucăuşă şi zâmbitoare.