Don't let dreams always be dreams.

Intotdeauna repeta singura, stai! repeta? Nu putea sa spuna asta, era cantareata, ea nu repeta, ea facea asta din placere, si singura. Nu era o regula importanta, dar nu avea cu cine sa cante, si o enerva cand cineva gresea notele, stia ca unii oameni incearcau sa o ajute, dar o enerva asta, probabil de aceea canta si in acel moment. Era suparat, nu avea un motiv, nu? Sau avea? Nici ea nu stia, dar se simtea singura si isi recunostea vina, nu lasa pe nimeni sa se apropie si cand lasa, toti o considerau ciudata, asa ca prefera sa fie singura, ea si gandurile sale. Nu era greu uneori, fiecare zi, de cand ajunsese aici, era la fel, venea la scoala, tacea pentru sase ore, se intorcea in camera sa si isi incepea viata langa Chu, singura "persoana" ce o intelegea cu adevarat, fara s-o judece sau altceva. Zambi din coltul gurii, da, Chu, catelul sau din copilarie, se facuse cam mare, defapt, mult prea mare, era aproape cat un cal, dar ce sa-i ceri? Era un ciobanesc, uneori il pierdea prin zapada iarna, el fiind foooarte alb. Avea nevoie de Chu si la scoala, insa nu-l putea aduce si asta o enerva.
Catelul nu era singurul ce o facea sa se descarce si sa se simta libera, mai era EA cu adevarat si prin muzica, si era greu s-o auzi cantand sau sa-ti dai seama ca e ea, mereu se ascundea sa n-o auda nimeni, caci sigur aveau s-o judece, si doar ea isi intelegea muzica.
Se aseza pe scaunul pianului, aranjandu-si usor rochita, pana la genuchi, alba, pe langa scaun. Nu, nu venise in rochie la scoala, nu era nebuna, afara era minus zero grade, se imbracase din cauza ca trebuia sa aiba loc un spectacol si ea avea sa participe, spre nemultumirea sa.
Fata inchise ochii si trase adanc aer in piept, degetele sale acoperi clapele pianului, incet si lin, lasand o melodie frumoasa cu armoi complicate sa zboare nestiutoare prin aer. Nu erau doar niste note, nu era doar o melodie, toate sentimentele si gandurile sale erau puse in ea, tot ce simtea era acolo.
Piesa era dulce si lenta, ca un cantec de leagan, uneori apasa cu putere pe taste, lasand unele acorduri sa se faca auzite precum o furtuna ce nimiceste tot ce apuca in calea sa, alteori se liniste si lasa notele suave sa se faca auzite in linistea camerei.

O altă pasiune a lui Jun înafară de pictură și fotografie, sau Jujun cum îi spuneau cei apropiați, era muzica. De mititel, dragostea sa față de chitară înflorise treptat. Spre norocul lui, părinții săi l-au susținut în orice, dându-i încredere în forțele proprii. Astăzi, tânărul coreean luase decizia de a-și începe studiile mai serioase pe această temă, nu dorea deloc ca această șansă să treacă pe lângă el ca vântul.
Pașii îi era îndreptați vioi spre sala de muzică, spre speranța sa, dorea să fie singur acolo, căci de fiecare dată în preajma cuiva era tensionat și simțea nevoia să ronțăie câte ceva dulce, altfel acele stări de agitație nu aveau să-i treacă așa ușor. Însă orice gând îl îndepărtă imediat, afișă un zâmbet micuț pe chipul alb dar se opri imediat în loc când ajunse în fața sălii. Încremeni, mai exact, când auzi acea melodie răsunând chiar plăcut din interiorul încăperii. Mâna lui cel puțin se blocase pe clanța ușii, nu era atât de sigur pe el încât să deranjeze toată acea festivitate, probabil acea persoană se simțea doar în largul ei. Mai făcuse o dată o gafă asemănătoare încât credea că pentru el ar fi venit sfârșitul lumii, dar nu a fost chiar așa, spre fericirea lui.
Copilăros și puțin curios din fire, nu avea cum să stea locului și să asculte liniștit acea piesă, el trebuia să vadă persoana, să-i vadă expresia de pe chipul său.. îi plăcea prin astfel de manifestări, să vadă zâmbete, gingășii ce aceste persoane le emanau. Bineînțeles, cum avea și caietul de schițe ar fi îndrăznit să facă probabil un portret dar mai întâi de toate, deschise atât de silențios ușa și își băgă încet chipul înăuntru, dar în așa fel încât să nu fie observat. Ochii săi neobișnuiți de mari și negri, după un timp în care studiase întreaga încăpere, se opriră asupra unei fete. Nu scoase nici un cuvânt, o urmări ca un copilaș mititel ce ar fi luat lecții de la un profesor. Spera în același timp, ca într-un viitor cât mai apropiat, să-și fi făcut mulți prieteni, sau probabil nu foarte mulți.. puțini, dar buni. Îi plăcea mereu să vadă bunătatea în oricine.

Se opri deschizand ochii cat mai larg, gata se simtea mai bine, partial. Expira tot aerul din piept, parca il tinea de mult, sau poate decat de la inceput cand il trase, nu putea sa-si tina respiratia mai mult de un minut, nici ala intreg, probabil vreo patruzeci si cinci de secunde. Zambi fericita, se simea mai bine acum, parca inchise ceva in sine, si asta era de bine. Dadu scaunul mai in spate si se ridica, insa nu stia de ce se simtea privita, nu era nimeni in sala, nu? Isi duse privirea prin jur ca sa fie sigura pe sine, dar nu observa pe nimeni, eh...poate era doar imaginatia sa, avand in vedere ca avea o imaginatie foarte bogata, spre deosebire de alti copii, mult mai normali decat ar fi fost ea vreodata. Nu se considerea un copil normal, sau o fata normala, o fata normala se gandea la silueta sa si nu manca inghetata cu chipsuri si cola in timp ce se uita la filme de groaza fix la doisprezece noaptea, nu! Si probabil, o fata normala avea multi prieteni, spre deosebire de ea care nu prea comunica.
Se aseza cu fundul pe scena si incepu sa dea din picioare de parca era un copil mic ce se plictisea, dar chiar asta facea, se plictisea rau de tot. Nu se gandea ca putea intra oricine s-o vada acolo. Era la scoala, toti puteau intra in acea sala, ce cap de gaina, precum Kiki, poti avea? Era un loc public, intr-un fel. Nu era vorba ca nu voia sa fie auzita cantand, i se spunea des ca are talent, insa era si foarte timida si nu voia ca altii s-o auda. Se bosumfla plimbandu-si ptivirea pe acei pereti, doar ca observa ceva, insa nu baga in seama, stia ca are probleme cu vederea si o poate insela mereu.
Oricum, se dadu jos de pe scena si isi aranja rochia,i se facuse frig, si profesora aia nu mai venea sa-i spuna ce trebuie sa faca sau ce trebuie sa repete pentru spectacol. O pusese sa se imbrace in chestia aia, in care ingheta, nu putea sa stea in blugi? Se simtea in largul sau, insa in rochie simtea ca cineva avea s-o stranga rau de gat, nu suporta rochile. Nu avea un motiv, doar ca nu le suporta, inca un motiv pentru care nimeni nu o putea considera fata, dar normala?

Se opri. Parcă el fusese prea rapid și că timpul se oprise în loc. Îi plăceau toate acele note ce încântau auzul nespus de mult, iar ca o mică idee trăznită ar fi dorit să învețe și el să cânte la pian pe lângă acele cursuri de chitară ca să-și perfecționeze mica pasiune pentru acel instrument.
Era bine pentru el, se pare că tânăra nu-l observase și astfel nu reușise din nou să facă o ”mică” gafă. Dar o studia preț de câteva secunde și constată că îi era destul de frig. Și sincer.. i se părea și lui un pic cam ciudat ținând cont că era rece afară iar dânsa era într-o rochiță. Dar nu se apucă să judece din cale-afară căci probabil avea un motiv întemeiat pentru asta, căci acum stătea pe marginea scenei și aștepta. Ce anume? Nu-și dădu momentan seama dar nu avea de gând să stea acolo, deoparte și să o lase să înghețe de frig. Deschise mai larg ușa, păși cu grijă în interiorul încăperii având pictat pe chip acel zâmbet micuț ce nu avea prea curând să dispară de acolo. Cu cât se apropia de fată, își dădu hanoracul jos, un hanorac lung și larg, pufos, de un violet închis având câteva caricaturi desenate pe el de un galben mai palid. El era darnic cu oricine, chiar dacă nu cunoștea persoana, nu o întâlnise în viața lui, așa că în următoarea clipă îl așeză cu grijă peste umerii fetei. Se pare că hanoracul lui îi ajungea chiar pe post de rochie, așa că la acea imagine, Jun Yeon surâse ușor.
- Ai să răcești, nu mai sta așa.. îi spuse tânărul pe un ton tare blând, privind-o cu o căldură specifică în ochi. Oh, scuze că am dat buzna așa! adăugă numai-decât, ciufulindu-și puternic părul.

Isi ridica privirea crezand ca in sfarsit aparuse profesoara, insa nu prea avea noroc caci il obseva pe baiat. Stai! Se indrepta spre ea? Facuse ceva rau? Se uita nelamurita in jur, poate era altcineva pe langa ea si nu observase, o fantoma sau ceva de acest gen. Mari ochii cand isi dadu hanoracul jos, ce voia sa faca? Tresari usor cand o imbraca, partial, cu el, de ce facuse asta? Si de unde stia el ca ii era ei frig? Nu avea de unde sa stie, adica, nu o urmarise sau ceva de aceste gen, nu? Si daca nu i se paruse, daca el era cel de acolo. Afisa un zambet cald pentru baiat, parca i se lipise ambele buze, nu putea sa scoata nici un sunet si se facu putin rosie in obraji. Nu prea stia de ce facuse asta, dar mereu se facea rosie in obraji cand statea aproape de o persoana, baiat, fata, nu conta,trebuia sa scape de chestile astea, defapt, trebuia sa scape de multe lucruri. Ii zambi larg cand isi reveni in fire. Era cam muta sau i se parea doar ei? Oh, asa era ea mereu nu prea vorbea mult, depindea si de persoane, daca erau apropiate, vorbea despre toate tampenile sarind dintr-un subiect in altul fara macar sa termine vreunul. Okei, devenea destul de ciudat sa-i zambeasca. spuse si ea un mutlumesc, insa zici ca soptea de frica sa nu trezeasca pe cineva, da, trebuia sa-si revina cumva.
-Ah, nu este nimic, tocmai am termina, vrei sa folosesti sala? vocea sa de copil isi facu aparitia, peste o mie de ani, in sfarsit. Voce de copil? Da...cam asa avea ea vocea si cand stranuta ziceai ca e pisica, uneori chiar i se mentiona asta, ceea ce nu o stresa asa de mult precum voia ea sa creada. Ii placeau animalele, deci n-avea de ce sa se planga.
Se gandea ca probabil voia sa cante la vreun instrument si poate ea chiar il incurca, dar daca pleca trebuia sa-i inapoieze hanroacul, si nu prea se indura sa inghete de frig. Nope, nope, era destul de cald si deja se acomodase in el, isi imagina cum baiatul isi tragea hanoracul de pe ea, fata insistand sa-l opreasca. Chicoti la acest gand, da, inca se credea in desene animate.

Pentru câteva momente, liniștea se așternu peste cei doi. De regulă nici el nu era prea vorbăreț, pe moment fata i se păru puțin timidă. Deja acele stări de agitație pusese stăpânire pentru Jujun, așa că se așeză liniștit lângă tânără în timp ce scoase din rucsacul său un pachet de biscuiți cu ciocolată. Era înnebunit după dulciuri, însă obiceiul său se rezuma întotdeauna la ronțăitul dulciurilor, așa își putea liniști cât de cât stările. În sfârșit o auzi vorbind. Avea un glas tare plăcut, se pare că nu era singurul considerat cu voce de copil la nouășpe ani care-i avea. Zâmbi destul de gingaș când la vorbele ei, începând a mânca treptat câte un biscuite.
- Eram doar în trecere... vroiam să cânt la chitară sau cel puțin să găsesc pe cineva care să mă ajute să-mi perfecționez studiile în așa ceva. Dar te-am auzit cântând și nu m-am putut abține să nu mă opresc, să ascult.. să admir. îi răspunse pe un ton blajin Jun Yeon, ochii săi mari și negri precum două boabe de struguri oprindu-se asupra ei. Mereu emanau căldură și inocență, se putea vedea clar că nu era în stare să omoare nici măcar o muscă. Fără să mai stea pe gânduri, își legăna ușor picioarele în aer, servind-o în cele din urmă pe fată cu biscuiții săi.

I se parea destul de simpatic, si arata ca un copil mic, nici Kyung nu arata asa de matura la varsta sa, insa se gandea ca baiatul are in jur de saispe ani, caci parea tare mic, si nu voia sa-l jigneasca, oricum parea de treaba si asta era tot ce conta in acel moment, avea si ea un prieten in plus in acel moment.
Era simpatic si o ascultase, pardon, admirase cantand...WAIT? WHAT?! Ce facuse? Fata marii ochii, nu auzise bine, nu? Exact, nu prea auzea bine, asta nu era tocmai o scuza buna, nu? Auzise destul de clar.Tusi usor fals, nu stia cum sa iasa din situatia asta, deloc.
-Ahm..pai...stii...defapt.. nu gasea o scuza, cu ceasul nu mergea, mai ales ca nu putea pleca de acolo si parea nesimtita daca facea asta, deci avea sa ramana. Incepu si ea sa dea din picioare proptindu-se putin pe maini, pe spate.
-Mda...eh..nu cant asa de bine incat sa "admiri" ceea ce cant. ii zambi gingas precum un copil mic. Nu prea stia ce sa spuna mai mult, oricum numai conta.
Luase un biscuite de la baiat, nu era genul sa spuna 'nu' atunci cand venea vorba de dulciurii, iubea dulciurile, defapt tot ce conta erau dulciurile, desenele animate si cainele sau Chu, de restul nu-i prea pasa.
Isi aduse aminte ca uitase sa se prezinte si sigur avea sa mai dea peste baiat, sau nu? Liceul era destul de mare.
Isi scutura mainile una de alta privind bosumflata in jos, trebuia sa se prezinte, nu? Altfel nu avea sa-l strige cum apuca, nu? Defapt, avea cateva porecle, dar nu avea sale foloseasca.
Cea mai grea parte era aceasta pentru ea, cand trebuia sa se prezinte. Trase are in piept indreptandu-si privirea spre el.
-Kyung Hee, dar imi poti spune Kiki! intinse mana dreapta spre el fara sa-si piarda zambetul de pe fata, nu prea avea motiv, mai ales ca terminase de cantat si se descarcase pe clapele pianului.

Era rușinoasă, timidă.. se observa cu ușurință asta, dar probabil toate acestea le afișa pentru început. Jun Yeon nu înceta deloc din a ronțăi acei biscuiți, printre altele, ciocolata era favorita lui. Când venea vorba de dulciuri și la capitolul ”alege ceva” era tare indecis și sincer, dura foarte mult timp până când îtr-adevăr se hotăra. Un mic ciudățel.
Pentru început, fata se bâlbâia, probabil avea acea impresie că nu era bună în ceea ce făcea și chiar răspunsul îi veni la următoare propoziție. Își arcui sprâncenele când o auzi, oprindu-se din mâncatul dulciurilor și o privi tare atent, cu ochii săi mari și fără de vină. De cele mai multe ori, nici el nu-și aprecia munca atunci când venea vorba de pictură sau chiar arta fotografică, deși, de cele mai multe ori primea nenumărata complimente la adresa acestora. Probabil era un semn din partea lui că nu era suficient efort cât depuse pentru acea lucrare, întotdeauna era loc de mai bine.
- Nu spune asta, nu trebuie să te tragi în jos cu așa ceva.. mie într-adevăr mi-a plăcut, nu ofer complimente pe tavă doar pentru a fi drăguț. Dar dacă tu consideri că mai trebuie lucrat, atunci fă-o! Dar vei deveni din ce în ce mai bună de-atât. o privi băiatul atât de blând, atât de calm, citindu-se clar sinceritatea în ochii lui. Și chiar nu oferea complimente degeaba, îi zâmbi finuț așa cum era specific lui.
Uitase complet că trebuia să se prezinte, de fapt el trebuia să facă acest pas însă la cât de aerian era, o dăduse în bară cu așa ceva.
- Uhm... Jun Yeon, îmi pare bine! îi prinse ușor mâna într-a lui, având o mână atât de finuță și firavă mai ales pentru un băiat.

I se parea ei sau toate persoanele vorbeau mult mai mult decat ea? Probabil daca-l mai vedea cateva zile, avea sa discute cu el non-stop, pana saracul baiat se satura de ea si ii mai spunea si ceva de 'dulce', nu parea genul, insa creierul sau nu prea gandea limpede in acel moemnt. Era obosita, vroia acasa si....okei, nu mai avea alte scuze, cele de mai sus nu prea se puneau in socoteala, nu?
Ii zambi, ce altceva putea sa faca? Nu vroia sa-l contrazica ori altcevca, deci mai bine pastra taceara. Ii stranse usor mana apoi ii dadu drumul, avea o mana firava in comparatie cu a ei, chiar daca ea era fata. I se parea simpatic asta, nu prea intalnise baieti de acest gen. Parea tare firav, deci trebuia sa aiba grija sa nu-l sparga, okei, devenea cam rautacioasa, nu trebuia sa se gandesca la chestia asta. Isi intinse spatele, vrand sa se mai relaxeze putin.
-Nu vrei sa canti ceva? intreba privindu-l, spusese mai devreme ca stie sa cante la chitara, spera ca avea sa-i faca si ei o demonstratie, macar una mica, probabil in viitor avea sa cumpere bilete la concertul lui asa ca era mai bine sa se laude ca l-a stiut inainte sa-si faca debutul.